Ca să nu o lălăim, o să intru direct în subiect. Am fost abordată acum ceva vreme de către Vice, pentru a contribui la publicația lor online cu diverse scrieri pe teme de BDSM și kink. Și am decis să accept, însă numai după ce am avut o discuție cu oamenii și am primit asigurări că tonul ușor zeflemitor pe care îl simțeam în unele articole publicate acolo, la adresa unor lifestyle-uri sau activități alternative, nu se va strecura și în ceea ce public sub numele meu.
Pentru cei care nu l-au citit, dar sunt curioși, acesta este articolul pe care l-am scris
În primul și în primul rând, niciodată nu voi divulga niciun fel de informații despre identitatea nimănui din comunitate. Niciodată. Nici măcar aluzii la cine sunt, cu ce se ocupă și de unde vin membrii comunității. În al doilea rând, nicio politică referitoare la intrarea în comunitate a oamenilor nu se va schimba, cel puțin la evenimentele organizate de mine. Oamenii care vor să participe, trebuie, în continuare, să vină la un Meet and Greet, să mă cunoască personal, să afle regulile de bună conviețuire între kinksteri. Și doar după, și doar dacă par oameni întregi la cap, pot participa și la alte tipuri de evenimente. Evident că nici ăsta nu e este un sistem perfect și, așa cum am încurajat pe toată lumea, dacă aveți sugestii de îmbunătățire a lui, ele sunt bine-venite oricând.
Astea fiind spuse, informațiile pe care eu le-am oferit în primul articol sunt informații la care oricine are acces la numai o căutare pe google. Oamenii sunt deja curioși despre subiectul kink și BDSM în urma mediatizării lui intense odată cu răspândirea în cultura pop. Ca dovadă că site-urile de profil sunt deja pline de oameni care nu au nici cea mai vagă idee ce înseamnă BDSM-ul.
Existența unui cont pe aceste site-uri nu asigură decât o iluzie a unei protecții, lucru de care fiecare user trebuie să fie conștient. Oricine, cu minime cunoștințe de programare, vă poate descărca pozele din site și vi le poate urca oriunde. Sau oricine a auzit vreodată de printscreen. Eu, de-a lungul timpului, mi-am găsit pozele, precum și poze ale persoanelor pe care le cunosc, pe Tumblr, pe Facebook și chiar pe Instagram , încărcate de oameni care nu aveau de unde altundeva să le ia decât de aici. Deci dacă nu sunteți siguri că vreți ca ceva să fie pe net, nu puneți deloc acel lucru online. Astea fiind spuse, dacă nu aveți poze cu fața sau cu semne ușor identificabile (tatuaje la vedere, bijuterii permanente distinctive), șansele ca cineva să ă recunoască sunt extrem de mici, chiar dacă vă cunoaște în viața reală și dă peste profilul de aici. Eu am aflat absolut întâmplător într-o discuție casual, că o persoană pe care o cunoșteam destul de bine și de ceva ani buni, avea cont aici și nu am dat niciodată peste ea. Iar dacă i-aș fi văzut pozele, nu m-aș fi prins niciodată de identitatea ei.
Dar adevărata problemă e ‘de ce?’, de ce să mă apuc să scriu despre subiectul ăsta. Am discutat cu câteva persoane care consideră că, dacă cineva e cu adevărat interesat de BDSM sau kink, va ajunge pe un astfel de site oricum. Că nu e nevoie de niciun fel de popularizare pentru că asta atrage numai elemente dubioase și neinteresate de kink. Iar eu nu pot să fiu de acord. Eu am fost un om care și-a dorit kink-ul de la 16 ani. De când mi-am început viața sexuală. Dar nu am știut că există așa ceva în afara filmelor porno. Nici nu am conceput că există oameni normali, pe lângă care poate trec în fiecare zi pe stradă, care fac asta în dormitor.
Dacă nu mi-aș fi cunoscut soțul, poate nu aș fi aflat niciodată. Aș fi trăit o viață de frustrări și neîmpliniri sexuale, cum a fost, în mare parte, până la 25 de ani când mi-am făcut contul pe Fet. Și poate vă gândiți că eu am fost o idioată pe care nu a dus-o mintea la mai mult. Dar zecile de mesaje pe care le-am primit de-a lungul timpului, în care oameni trecuți de prima tinerețe îmi mărturiseau regretele că nu au aflat mai devreme de kink, tind să vă contrazică.
Ca să pleci în căutarea a ceva, trebuie să știi că acel ceva există. Iar în cultura românească, kink-ul nu există. Poate doar atunci când e asociat cu pedofilia sau cu practici descrise ca scârboase și ascunse în beciuri și baruri prost luminate. Nu există un discurs care să arate că BDSM-ul nu e făcut numai de pro-dominatrix în dungeon-uri echipate complet cu unelte înfricoșătoare. Pentru mulți BDSM-ul nu e o opțiune de explorat pentru un cuplu normal. Iar eu cred că este și poate fi.
Cred că orice curiozitate sexuală e sănătoasă, chiar dacă poate porni de la o greșită înțelegere a lucrului pe care îl explorezi. Cred că oamenii, chiar dacă nu sunt dispuși să admită public lucrul acesta, explorează mult mai mult și fac lucruri mult mai kinky decât credem, atunci când aruncăm o privire de jur împrejurul nostru în metrou. Ca dovadă că nu am întâlnit până acum persoana vanilla (serios, nici măcar una singură), care după o discuție deschisă pe subiect, să nu mărturisească măcar un fetiș (chiar dacă ei nu sunt “BDSM-iști din ăia”) sau o curiozitate în direcția asta. Nu fac asta pentru că vreau să atrag numere mai mari de oameni în kink. Fac asta pentru că sunt convinsă că acei oameni deja există, dar nu au aflat că noi suntem aici.
Dar mai mult de atât, cred că BDSM-ul nu va ieși niciodată din sfera anormalului și a ciudatului dacă nu vorbim despre el așa cum e. Că va atrage asta și arătători cu degetul? Deja îi avem și, dacă nu sunteți conștienți de asta, probabil că sunteți bărbați care nu au discutat prea mult cu femeile despre mesajele pe care le primesc acestea. Dar cei care se adună aici doar pentru a vedea ciudățenia de la circ oricum nu rămân și nu au determinarea de a investi în asta. Nu consider că sunt o voce perfectă pentru orice ține de kink. Mi-aș dori să fiu doar o voce între mult mai multe care abordează subiectul onest și fără teamă. Eu nu vorbesc decât din experiența mea și mereu în speranța că cei marginalizați, speriați, doritori de mai mult, cei care nu știu că suntem aici, să afle. Să afle, ca mine la 25 de ani, că e un loc unde pot fi ei înșiși.
