M-am gândit mult, în ultima vreme, la problema vaginului meu sau mai bine zis a vulvei. Asta pentru că cei doi termeni se referă la părți diferite ale corpului. Am început să citesc “Monoloagele vaginului” de Eve Ensler și am fost foarte impresionată de poveștile pe care a reușit să le adune. Atâtea povești triste, fericite, interesante, de la nenumărate femei care au avut curajul de a discuta zona lor intimă. Asta ca să mă exprim delicat, deși, pentru a onora munca lui Ensler, ar fi frumos să spun “pizdă”. Pentru că, până la urmă, cuvintele sunt ceea ce noi le facem să fie.
Și cu ocazia citirii lui Ensler m-am gândit că vreau să văd recucerit cuvântul pizdă, singurul cuvânt românesc care se referă și la organele genitale externe și la cele interne ale femeii. Vreau să spun acest cuvânt de atâtea ori până nu îl mai văd ca murdar și nu mă mai simt vulgară atunci când se formează în mintea mea. Așa că hai să o iau de la capăt: m-am gândit mult, în ultima vreme, la problema pizdei mele. Am rezonat cu faptul că multe femei monologând despre vaginul lor, menționau lipsa de cunoaștere a propriului corp. Și multe discutau faptul că și-au văzut vulva foarte târziu. Una dintre ele, nu și-a văzut vulva până nu a cunoscut-o pe Eve.
Mi-am adus aminte că eu mi-am văzut pentru prima oară vulva undeva pe la 18 ani. Abia atunci mi-a dat în cap să mă uit în oglinda mare din casă la cum arată. Oglinda era de perete drept pentru care a trebuit să mă aplec în față la 90 de grade și să mă uit printre picioare pentru a observa propriile mele organe genitale. Nu mai auzisem pe nimeni până atunci, nici dintre prietene, nici dintre femeile care scriau în revistele populare pe vremea mea (Popcorn, Bravo) să se trezească, pur și simplu, și să se uite la vulva lor. Așa că atunci când eu am decis să fac pasul ăsta, m-am simțit ca un pionier, o rebelă care făcea ceva interzis. Dar curajul meu s-a disipat foarte repede când am observat că pizda mea nu era roz, nici perfect simetrică și că labiile mici erau cât se poate de vizibile. Țin minte că m-am gândit mult cât de urâtă e, că le-am permis altora să se uite la ea până în cel moment, făra ca eu să știu la ce oroare îi supuneam. Mă simțeam ca omul care își dă seama că a ieșit din casă cu tricoul pe dos sau care are spanac între dinți, dar nimeni nu îi atrage atenția toată ziua.
Între timp am devenit mult mai înțelegătoare cu vulva și vaginul pe care le dețin. Mai ales ca le-am descoperit proprietăți care le-au mai scos din “dizgrație”. Dar în continuare îmi e greu să mă uit între picioarele mele. Până să mă uit la pizda mea, nimeni nu îmi spusese că e frumoasă. Nici de atunci nu cred să se fi întâmplat asta. Mi s-a mai spus că este apetisantă, că este dulce și că este distractivă pentru numărul surprinzător de orgasme pe care le poate produce aproape fără efort. Dar în mintea mea nu s-a înregistrat vreo situație în care cineva să îmi spună că e frumoasă. Și e ciudat, pentru că e posibil să se fi întâmplat, dar eu am rămas, timp de 15 ani, cu imaginea vulvei mele ca fiind o chestie complet neatrăgătoare și la care e bine ca oamenii să nu se uite, nici chiar atunci când facem sex.
Ce e și mai ciudat e că eu nu am văzut vreo pizdă care să nu mi se pară frumoasă și aproape magică în atracția pe care mi-o provoca. Dar nu știu de câte ori am spus asta cu voce tare: “pizda ta este superbă”. Știu ca am spus asta despre pulile pe care le-am văzut. Nu am avut nicio rușine în a verbaliza aprecierea mea pentru penis, dar pentru vulvă, deși o gândesc, nu știu dacă mi-am făcut curajul să o spun. Probabil mereu am proiectat faptul că vulva și aspectul ei e un lucru care nu poate produce decât discomfort. Și mă gândesc și acum oare câte alte persoane se mai găsesc în situația mea.
Pentru a începe să “tratăm” suferința asta, vă recomand să căutați pe Instagram un cont foarte mișto care se numește The Vulva Gallery și să vă bucurați de frumusețea vulvelor. Haideți să celebrăm realitatea că nicio pizdă nu e ca alta. Pentru ca eu cred sincer că avem nevoie de scoaterea din anonimat a vulvei pentru ca toată lumea să își poată accepta corpul așa cum este. Avem nevoie de o mai mare vizibilitate a pizdei. Avem nevoie și de o vizibilitate mai mare a corpurilor de femei care nu au pizdă, dar despre asta nu îmi permit eu să vorbesc, pentru că nu e povestea mea de spus. Viva la pizda!
