Cum să îți păstrezi secretă identitatea de super-kinkster

Pentru cei care fac parte din comunități alternative, ale căror pasiuni sau stil de viață nu sunt larg acceptate de societate, anonimitatea e importantă. Dacă informații despre viața ta “ne-vanilla” ajung în mâinile greșite, ai putea să îți pierzi prietenii, familia sau locul de muncă (nu te aștepta ca în România să existe prea mult respect pentru drepturile kinksterului sau ale swingerului). Deci cum faci să încerci să îți protejezi identitatea secretă?

Voi porni prin a spune că sfaturile mele sunt unele entry-level, pentru oameni care nu știu multe despre anonimitate online. Dacă ești deja un super-hacker și dorești vreo discuție de specialitate, nu ai găsit locul. De asemenea, e important de spus că aplicând ce înveți în articolul ăsta, le vei face altora viața mai grea dacă doresc să afle date private despre tine. Dar dacă cineva rău intenționat a pus ochii pe tine și chiar dorește să afle cine ești, informațiile astea te vor ajuta numai într-o anumită măsură.

Pasul 1: Separă-ți identitățile

Nu pune costumul de Superman în același dulap cu sacourile de Clark Kent. Lăsând gluma la o parte, asigură-te că toate conturile tale “neoficiale” sunt complet serapate de numele tău real. Asta înseamnă să îți faci o adresă de mail specială cu care te vei înscrie pe site-uri kinky/ de swing/ poly/ etc. Dacă ți se cere, pentru autentificare, un număr de telefon, cumpără un număr separat. E mega-ieftin și nu îți vei asocia numărul de telefon pe care îl folosești pentru muncă cu viața ta ca “bigalphabull44”. Poți să îți faci și un profil de Facebook cu nume fals, mai ales că acolo vei găsi multe grupuri și evenimente care te-ar putea interesa. Și poate că e mai bine ca mama ta să nu afle despre ele. Dacă îți faci profil separat de Facebook, fă și o listă cu oameni care chiar nu ar trebui să afle de el (părinți, colegi de muncă, alte rude,  cunoștințe) și dă-le block din prima zi. Astfel nu vei mai apărea în sugestiile lor de prietenie.

Pasul 2: Nu da informații despre tine unor oameni în care nu ai 100% încredere

Nu folosi prenumele tău real, nu spune unde lucrezi și nu da numărul de telefon real altora. Pentru asta ți-ai luat numărul ăla super-ieftin pe care l-ai folosit la autentificarea conturilor. Știu că liderul de comunitate poate părea un individ mega de treabă, dar nu ai de unde să știi cum îl calci pe coadă și decide că e mai bine să anunțe la locul tău de muncă câți centimetri are penisul tău. Tipa aia hot? Habar nu ai când se supără pe tine și va vrea să afle și mama ta ce pervers care bate femei ești.

Dacă vrei să folosești un prenume care sună real, pentru că nu vrei să repeți de 50 de ori “foxylady95” la petrecere, alege un prenume fals. Poți deveni Daniela, Laura, Ana sau, de ce nu, Marian! Și nu pot repeta suficient de mult: nu da numărul de telefon vanilla. Există baze de date care asociază numărul de telefon cu numele sub care te-au trecut alții în agenda lor. Deci dacă apari ca “Ana” în agenda colegului de muncă și ca “sexybabygirl4u” în agenda kinksterului de la ultima petrecere, ambele nume vor apărea în acea bază de date, când cineva îți caută numărul.

Pasul 3: Ai grijă de unde îți accesezi viața secretă din online

Unele companii monitorizează activitatea online a angajaților. Deci dacă nu vrei ca băiatul de la IT să afle că îți plac videoclipurile cu anal gaping de pe Fet, nu deschide aceste conturi de la muncă. Nici de pe calculatoare care nu îți aparțin! Unii oameni au instalate programe care pot face printscreen-uri sau pot salva tot ce ai tastat tu pe calculatorul lor. Deci sfatul meu ar fi să-ți faci singur denial cu verificarea mesajelor de la swingeri, până ajungi la tine acasă.

Chiar dacă ești pe telefonul/ tableta/ laptopul tău, nu accesa informații delicate de pe Wi-Fi public. Riști foarte mult așa, dacă nu  ai cunoștințe mai avansate de folosire a netului oferit gratuit de alții. Accesează site-urile delicate de la tine de acasă și asigură-te că Wi-Fi-ul tău nu are parola “1234” sau “parola”.

Pasul 4: Că tot am adus vorba de parole

Nu le da altora! Sau dacă ai făcut una ca asta, imediat după ce a fost folosită acea parolă, schimb-o! Nu alege parole care sunt ușor de ghicit. O metodă ușoară de a găsi parole simplu de reținut, dar mai greu de ghicit de către alții e să te folosești de o frază care are și numere în ea. De exemplu: “Merg spre muncă la 9 dimineața, zi de zi.” Serios, asta e o parolă foarte, foarte bună, fix așa. Nu salva parolele în browser decât dacă ești singura persoană care folosește acel calculator. Altfel s-ar putea să fie nevoie să le explici copiilor ce e cu pozele alea cu latex și măști de gaze.

Pasul 5: Orice erou se păstrează incognito

Accesează paginile delicate din modul incognito al browserului. Folosind modul incognito, te asiguri că nu se salvează cookies din site-urile pe care le-ai accesat. Adică e ca și cum nu le-ai fi vizitat niciodată. Mai asigură-te că site-urile pe care le accesezi și care îți cer informații (login, etc.) sunt securizate, adică se accesează prin HTTPS, nu prin HTTP. E simplu să te prinzi de care sunt: te uiți la adresa site-ului din bară și vezi dacă scrie HTTPS înainte de ea. Sau te uiți dacă atunci când accesezi site-ul, bara cu adresa lui are culoarea verde. Adică a fost verificat de către alții mai pricepuți care au decis că site-ul e ok.

Bonus points dacă înveți să nu dai click pe link-uri random care ți-au fost trimise sau dacă nu descarci în calculator fișiere despre care nu știi sigur că ți-au fost trimise cu bună intenție.

Pasul 6: Mare atenție cu aplicațiile de tot felul!

Sunt aplicații care îți cer permisiuni de a se conecta cu agenda ta din telefon, cu profilul de Facebook, cu etc. Dezvață obiceiul de a da click fără a citi bine pentru ce anume ți se cere permisiune! Și mare atenție că anumite aplicații se leagă default de agenda de telefon. Eu am avut surpriza de a mă trezi că tatăl meu îmi apărea la sugestii de prieteni în Snapchat. Nu, chiar nu vreau să știu de ce are Snapchat și chiar nu aș fi vrut să îi apar în listă cu “Kitty”. Am aflat abia după acest episod că Snapchat se conecta default la agenda ta de telefon pentru a te ajuta să îți găsești prieteni. Am pățit asta și cu Skype la un moment dat.

Aceeași atenție trebuie să o acorzi și când accesezi servicii pentru care trebuie să fii conectat automat la un cont de mail/Facebook/etc. Eu, fără să vreau, mi-am dat numele unor persoane în care nu aveam încredere pentru că le-am share-uit un Google Doc. Știam că toți cei care accesează un Google Doc rămân anonimi, dar nu mi-am dat seama că dacă tu ești autorul documentului, atunci nu ești anonim. Ca să fii extra safe, dacă vrei să trimiți poze/documente/filmulețe, folosește un serviciu de transfer online (WeTransfer e cel mai popular).

Pasul 7: Super-kinksterii au măști și costume!

Sfatul meu ar fi să nu pui poze cu fața ta pe site-uri, dacă nu ar fi cool ca și bunica să afle ce faci în timpul liber. Și nu uita că ce ai pus pe net, chiar poate rămâne pentru totdeauna acolo sau în calculatorul cuiva (că un printscreen nu costă nimic). Și dacă trimiți altora poze/filmulețe/etc., nu include fața ta decât dacă ai 100% încredere în acea persoană. Sau dacă ești ok cu posibilitatea de a ajunge pe vreun site de revenge-porn. Dacă nu știi ce e revenge porn, îmi pare rău că tocmai ți-am stricat ziua. Da, oameni ca ăștia chiar există.

Nu doar fața te poate da de gol. Dacă ai tatuaje vizibile, asigură-te că nu apar în poze. Sau că nu apare o poză cu fața ta în background-ul selfie-ului nud. Mi s-a întâmplat de mai multe ori, de aceea verific de trei ori selfies pe care le fac, înainte de a le posta. Sau că nu sunt alte chestii în poze care te pot identifica (numărul mașinii, al motorului, un număr de casă, etc.).

La final, nu te panica

Adevărul este că cineva care are cunoștințe solide de folosire a tehnologiei îți poate face rău indiferent cât vei încerca să te protejezi. Treaba ta e să încerci să faci munca mult mai grea pentru toți ceilalți, care sunt oameni de rând. E ca regula armei, vrei să o ții sub cheie pentru că altfel ar putea fi folosită împotriva ta. Dar cineva care chiar își dorește să o fure, va găsi o cale. Dacă nu ești 100% comfortabil cu ideea asta, atunci e mai bine să eviți cu totul. Nu urca poze, video sau informații scrise online și nu le trimite altora, dacă ar putea fi considerate compromițătoate.

Astea fiind spuse, navigare plăcută și mai sigură vă doresc!

Leave a Comment

Scroll to Top