Nu toate “perversiunile” sexuale s-au născut egale

Multă lume, inclusiv eu, a fost șocată de cazul polițistului pedofil care pare să adune tot mai multe acuzații de abuz împotriva lui. Și, ca întotdeauna într-un asemenea caz șocant, apar și tot felul de specialiști care își spun părerea despre cazul în desfășurare. Așa am ajuns eu să citesc următorul articol, care reușește să bage în aceeași oală, pedofili, asexualii și oricine are o parafilie. Sau altfel spus, pe oricine are un fetiș. Puteți citi articolul chiar aici. 

Dacă nu știți ce e o parafilie, puteți afla simplu, la o căutare pe Google, că definiția este: experiența excitării sexuale intense față de obiecte, situații, fantezii, comportamente sau persoane atipice (wikipedia.com). O asemenea atracție se mai poate numi și fetișism sexual. Faptul că revista lunară de psihologie populară (cum e descrisă de Google) poate să bage în aceeași oală oamenii cu un fetiș pentru picioare cu cei care ar agresa sexual minori este șocant. Faptul că aceeași revistă nu face distincția între acte care se petrec între adulți care consimt și acte de agresiune sexuală este îngrijorător. Faptul că subiectul e tratat în stilul reacțiilor pe care le au adolescenții când se vorbește despre penis la ora de biologie, e deprimant de-a dreptul.

Articolul este una dintre cele mai insultătoare scrieri despre minorități sexuale pe care am citit-o de multă vreme încoace. Ne informează că e greu de crezut că 1% din populație (asexualii) există: “Mai există și asexualii, cei pe care îi lasă reci orice și oricine, adică pur și simplu nu-i excită nimic. Greu de crezut că există și așa ceva, dar există”.
Reușește și să întărească ideea că bisexualitatea la femei nu e chiar o orientare sexuală. E mai mult flexibilitate în opțiuni: “De altfel, și femelele speciei homo sapiens sunt destul de flexibile sexual. Este mai probabil să se afle printre ele exemplare bisexuale, decât printre bărbați”. Ceea ce, pentru multe femei bisexuale e insultător, mai ales după ce ni se spune de sute de ori că suntem pur și simplu indecise în privința a ceea ce ne dorim.

După care începe o lungă înșiruire de parafilii, dintre cele mai rar întâlnite. Autoarea uită, în mod convenabil, să menționeze că multe dintre acestea, deși pot suna bizar sau pot părea chiar periculoase, se pot practica în siguranță. Spre exemplu vorarefilii (care au dorința de a fi consumați sau de a consuma alte persoane) dispun de multe resurse de pornografie care se folosesc de desen, unghiuri distorsionate și alte astfel de trucuri. Pentru că majoritatea oamenilor pot găsi un teren de mijloc între idealul fanteziei lor și ceea ce se poate realiza în practică. Spre exemplu una dintre fanteziile mele e să fiu înecată în timpul contactului sexual. Nu îmi doresc nici să mor efectiv și nici să ajungă cineva la închisoare din cauza mea. Și cu toate astea, având capul scufundat de câteva ori într-o cadă plină cu apă, pot să-mi trăiesc foarte frumos și sigur fantezia sexuală. Nimeni nu moare și toată lumea a consimțit la ce se întâmplă în cada mea.

Și după ce bagă în aceeași oală bisexualitatea, asexualitatea, parafiliile și pedofilia, articolul se termină apoteotic, sfătuindu-ne să tratăm din timp: “E bine să înțelegem creierul pentru a-l putea corecta la timp, atunci când e cazul”.
Mă mir că la redacția celei mai cunoscute reviste de psihologie populară nu a ajuns vreun studiu despre efectele dăunătoare ale rușinii și arătării cu degetul asupra sexualității umane sau măcar o copie a DSM-5. Pentru că acest Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM–5), adică cea mai recentă versiune a manualului care clasifică tulburările mentale face o distincție importantă. Separă parafiliile de tulburările parafilice și afirmă faptul că oamenii cu parafilii nu au nevoie de niciun tratament psihiatric. Parafilia devine o problemă care necesită tratament doar atunci când este o tulburare, adică doar dacă provoacă suferință sau incapacitează, ori atunci când existența ei provoacă rău celui care o are sau altora.

Dar poate că nu ar mai trebui să mă mir atât de tare că, în țara în care se face referendum pentru a preveni căsătoria persoanelor de același sex, orice deviere de la normă devine un subiect de bășcălie, superficial tratat și aproape complet nedocumentat. Problematic este doar că cititorii acestei reviste pot crede că așa arată psihologia în ziua de astăzi, că orice parafilie e egală cu dorința de a viola minori care nu au nicio apărare și că dacă ai dorințe sexuale ieșite din comun ai nevoie de tratament de urgență. Și vă asigur că niciuna dintre aceste afirmații nu stă în picioare.